EU AM FOST PRIMUL! (ce trebuie sa faci cand se naste cel de-al doilea copil)

Multi parinti sunt ingrijorati de reactia si comportamentul primului lor copil la aflarea vestii ca in curand acesta va avea un  fratior sau osurioara.

Cu totii stim ca odata cu aparitia celui de-al doilea copil va lua nastere si rivalitatea dintre frati. Aceasta rivalitate este fireasca intrucat copiii se lupta pentru a castiga atentia, admiratia si dragostea parintilor, fiecare in parte temandu-se sa nu piarda iubirea in favoarea celuilalt.Insa  este datoria noastra, ca si parinti, sa gestionam corect aceasta rivalitate pentru a nu lua amploare conflictele dintre acestia.

Regula de baza de care trebuie sa tinem cont in astfel de situatii este aceea ca sosirea noului copil nu trebuie sa schimbe absolut nimic din atitudinile pe care le-am avut cu primul nascut sau copii anteriori.

Aparitia celui de-al doilea copil intr-o familie poate fi un stres emotional extrem de puternic pentru primul nascut chiar si in cazul in care acesta este mai mare si are 5 – 6 ani sau mai mult.

Gelozia primului nascut si problemele pe care le poate avea sau crea pot fi mai mari cu cat diferenta de varsta dintre cei doi copii este mai mica.

Fie ca aveti in plan sa concepeti cel de-al doilea copil sau acesta se afla deja pe drum, urmatoarele sfaturi va vor fi de folos in gestionarea crizelor de gelozie ale primului nascut si va vor ajuta sa-l pregatiti pentru intalnirea cu bebelusul.

Ce trebuie sa faci si la ce comportqament trebuie sa te astepti in functie de varsta pe care o are primul copil

Primul copil are o varsta mai mica de 2 ani

  • la ce trebuie sa te astepti:  

Copiii mai mici de doi ani par sa nu inteleaga ce se intampla in momentul in care mama vine acasa cu un bebelus in brate, insa din punct de vedere emotional ei trec prin momente foarte dificile deoarece nu au avut destul timp la dispozitie pentru a crea o legatura de atasament sigura cu mama lor si nu au avut parte de indeajuns de multe momente alaturi de parinti din pozitia de copil unic.

Daca acesta pare ca nu este vizibil deranjat de  nasterea fratiorului/surioarei sale este pentru ca inca sufera dupa viata pe care a avut-o pana atunci ca si copil unic.

  • ce trebuie sa faci:

-ca mama, trebuie sa te asiguri ca petreci timp de calitate si cu primul copil (sau ceilalti copii pe care ii ai), chiar daca asta inseamna sa ii spui o poveste scurta un sfert de ora, in timp ce bebelusul doarme sau este tinut in brate de alta persoana.Este foarte important sa fiti disponibila si calda sufleteste pentru un copil aflat la aceasta varsta (mai mic de 2 ani) si sa raspundeti la nevoile lui atunci cand si le manifesta, deoarece aceasta este perioada in care el isi creeaza legatura cu parintii si afla daca nevoile sale vor fi satisfacute. Procedand astfel il asigurati pe copil ca va supravietui si ii veti mentine un sentiment de siguranta.

-zambeste-i cand intra in camera asa cum obisnuiai sa faci inainte de aparitia bebelusului , imbratiseaza-l si da-I un pupic,chiar daca in prezent esti obosita si lipsita de energie. Pentru el va conta mult aceste dovezi de iubire , ii va confirma ca inca il vezi si ca nu a pierdut dragostea ta.

– daca plang si fac crize pentru a-ti atrage atentia  nu trebuie sa cazi in capcana si sa le faci pe plac. Spre exemplu daca se tavaleste pe jos avand pretentia ca tu sa il ridici , iar tu esti in imposibilitatea de a face asta intrucat ai bebelusul in brate, ii poti spune :,, Stiu ca esti trist/a pentru ca nu pot sa te ridic de jos chiar in acest moment . Si eu sunt trista. Vino alaturi de mine si de bebelus si dupa ce o sa-l adorm o sa putem sa ne imbratisam.”

Primul nascut are intre 2 si 3 ani

  • la ce trebuie sa te astepti:

In aceasta perioada copilul incearca sa iasa din coconul construit de parinti, dorindu-si sa exploreze lumea exterioara. Mulți copii de această vârstă devin foarte plangacioasi, irascibili sau foarte dependenti de mama , mai ales după ce aparitia bebelusului nu mai este o noutate.  Chiar daca au fost intarcati sau nu mai obisnuiesc sa bea lapte din biberon , vazandu-l pe cel mic este posibil sa isi doreasca sa suga din nou la sanul mamei sau sa isi reia obiceiul de a bea lapte din biberon.

 De asemenea, un copil care a dormit în patul său poate brusc să ceara sa doarma cu mama, mai ales dacă bebelusul este în camera cu ea. Iar dacă obisnuia sa dorma bine noaptea, acum ar putea să aibă coșmaruri sau să se trezească cand aude bebelusul plangand la ora 3  dimineata, nemaidorind apoi sa se culce.

 Copii la aceasta varsta traiesc un adevarat conflict interior, pe de-o parte isi doresc sa fie din nou bebelusi si sa fie ingrijiti asa cum este ingrijit fratiorul/surioara si pe de alta parte vor sa arate ca se pot descurca singuri dorindu-si autonomie si independenta.

  • ce trebuie sa faci:

-Pe toata perioada sarcinii, ingrijeste-te sa-l tii la curent pe copil cu viata care se plamadeste in tine: lasa-l sa te mangaie pe burta, sa asculte ce se intampla acolo, sa vorbeasca cu bebelusul. Ai grija sa nu ii explici in detalii ce se va intampla la nastere, copii au o imaginatie bogata si isi pot face tot felul de scenarii, prin urmare se poate ingrijora exagerat de mult pentru tine.

-Nu ii spune cat de mult il vor iubi toti pe bebelus, nu este ceva ce el vrea sa auda. Un copil mic nu intelege ca un bebelus este o extindere a familiei si nu o inlocuire a lui cu un altul. Ai putea sa ii spui cat de multa nevoie vei avea de ajutorul sau odata ce bebelusul se va naste . Te poti juca cu el mimand cum se ingrijeste un bebelus : cum i se schimba pampers-ului, cum se spala, cum se hraneste etc.

-Daca vrea sa se joace de-a bebelusul (cere sa bea din nou lapte din biberon, isi doreste suzeta, vrea sa il legeni ca pe bebelus si sa il alini) fa-i pe plac si lasa-l un timp sa reexperimenteze aceste situatii amuzandu-va impreuna. Daca vede ca il sustii si ca te amuzi impreuna cu el , va reusi sa isi inlature tristetea iar acest tip de joaca nu va mai dura mult, el reusind in final sa-si integreze experienta.

Primul nascut are intre 4 si 6 ani

  • la ce sa te astepti:

Copiii din această grupă de vârstă au abilități mai bune de a face față bebelusilor, să nu mai vorbim de capacitatea de a-si astepta randul , de a imparti cu celalalt un bun propriu sau de a astepta mai mult timp pentru a primi ceea ce isi doresc : o gustare, o poveste, o jucarie etc.La aceasta varsta, copilul intra in lumea adevaratei invatari care are loc la cresa si la gradinita. Devine din ce in ce mai priceput sa foloseasca limbajul pentru a comunica, si de asemenea, pentru a insista.

La aceasta varsta copilul nu se mai bazeaza pe mama lui sa ii satisfaca toate necesitatile, insa ea ramane in continuare persoana de care este cel mai atasat. Prin urmare, nu va primi atentia de care are nevoie, se va simti abandonat si va actiona in consecinta.Este interesat de puterea pe care o are fata de cei de-o varsta cu el, si cu aceasta ocazie intra in lumea competitiei si a comparatiei.

  • ce trebuie sa faci:

-teama de abandon a copilului poate fi alungata daca parintii ii vor acorda timp separat de celalalt copil, in fiecare zi.

-intereseaza-te de activitatile sale de peste zi:cum a fost la gradinita? ce a mancat si cu cine s-a jucat?

-implica-l in activitati legate de bebelus doar daca isi doreste

Primul copil are intre 7 si 12 ani

Aceasta este perioada in care copilul devine parte a unei lumi care il va plasa in medii necontrolate, in care va petrece o buna parte din timp in cadrul unor relatii cu totul noi, in afara controlului total al parintilor.Este perioada in care copilul incepe sa faca loc in lumea lui si altor personae- nu numai siesi si parintilor sai.

  • la ce sa te astepti:

Provocarea parintilor care au copii  de aceasta varsta este aceea de a-i face sa vorbeasca in mod deschis despre sentimentele lor de gelozie pentru a evita aparitia unui comportament neplacut (cum ar fi sfidarea, obraznicia sau o vizibila nepasare vizavi de bebelus)

  • ce trebuie sa faci:

-Pentru a-l face sa vorbeasca despre sentimentele sale ii poti cere  sa-si aminteasca cum a fost sa fie singurul copil din familie si cu ce e diferita situatia sa de acum.

-Nu ii cere sa fie dadaca pentru bebelus.Nu este raspunderea lui, nu el l-a adus pe lume.Faptul ca te ajuta  in anumite privinte e deja foarte mult, dar nu poti sa-l privezi de copilarie transformandu-l in dadaca.

Sfaturi utile pentru a nu amplifica gelozia dintre frati:

  1. Acorda timp si atentie fiecarui copil in parte, separat fata de ceilalti frati sau surori in fiecare zi.
  2. Intereseaza-te la fel de mult de fiecare copil in parte.
  3. Nu face comparatii intre copii tai, acest lucru va amplifica rivalitatea dintre acestia.
  4. Evita sa te amesteci in certurile neinsemnate dintre copii tai, chiar daca sunt la ordinea zilei.incurajeaza-I sa-si resolve singuri disputele, insa sanctioneaza agresivitatea de orice fel.
  5. Nu cere copiilor mai mari sa renunte la ceva in favoarea copiilor mai mici.
  6. Observa unicitatea fiecarui copil in parte si lauda-le reusitele.Incurajeaza-i de fiecare data cand au nevoie.