yrt

Cum influențează psihicul copilului, stilul parental adoptat de părinți

Stilul parental poate fi considerat o parte a stilului educativ ce se exercită asupra unei personalităţi în formare, cum este copilul. De nenumărate ori, stilul educativ din familie este identificat cu învăţarea din viaţa reală, deoarece în familie copilul învaţă ceea ce este esenţial pentru individ şi societate.

Stilurile parentale sunt asimilate cu o maniera în care părinţii îşi exprimă propriile opinii despre ceea ce înseamnă să fii părinte. Modelul parental mai poate fi definit ca un ansamblu de cerinţe şi norme impuse la un moment dat de către societate, despre rolul şi statusul de părinte. Privit la modul cel mai general, modelul parental include tipul concret de relaţionare a părinţilor cu copiii într-o familie. Cercetătorii au întocmit clasificăriale modelelor parentale, luând în considerare diferite criterii

Deşi rolul părinţilor este acela de a influenţa, învăţa şi supraveghea copiii, oamenii aleg maniere diferite pentru a face aceste lucruri. La o extremă se află cei care doresc să exercite un control absolut asupra copiilor, punând o mare presiune pe umerii copiilor, iar la celălalt pol sunt acei părinţi care se limitează la a îndeplini doar sarcinile propuse de statutul de părinte. Observând aceste diferenţe, specialiştii au propus conceptul de stil parental pentru a se referi la variaţiile normale în încercările de control şi socializare a copiilor de către părinţi. În ansamblu, majoritatea clasificărilor se includ în criteriul relaţiei dintre părinte şi copil, şi vorbesc despre stilul şi modelul autoritarist, modelul şi stilul permisiv şi modelul şi stilul democratic .

Stilul autoritar

Părintele autoritar este orientat spre supunere şi se aşteaptă ca regulile şi ordinele lui să fie respectate cu stricteţe, chiar dacă nu explică raţiunile pe care acestea se întemeiază. Dominat de aşteptări mari şi de dorinţa de perfecţiune, părintele autoritar doreşte un copil competitiv, care să-şi folosească la maxim posibilităţile, motiv pentru care îl presează pe copil să studieze în permanenţă. Chiar şi atunci când copilul are reuşite, părintele autoritar nu îşi arată afecţiunea, recurgând rareori la laude şi la recompensă. Aceşti părinţi sunt foarte stricţi, au multe reguli. Ei blamează, îşi ceartă foarte mult copiii pentru a-i aduce pe drumul pe care îl doresc.

Copiii nu au opinii şi nu au voie să pună întrebări, ca urmare nu învaţă să gândească pentru ei înşişi şi nici să ia decizii. Copiilor le este, de regulă, frică de părinţi. De regulă, copiii ai căror părinţi utilizează acest stil parental obţin performanţe şcolare bune şi nu prezintă probleme comportamentale, în schimb nu demonstrează abilităţi sociale dezvoltate, au o stimă de sine scăzută şi înregistrează nivele crescute de depresie. Când ajung adolescenţi devin de foarte multe ori rebeli pentru a scăpa de această rigiditate. Cei mai mulţi copii crescuţi în astfel de familii dezvoltă comportamente de risc, consum de droguri, alcool, delicvenţă, în încercarea de a se revolta acestui stil parental şi, o dată ajunşi la vârsta matură este posibil să rupă relaţiile cu părinţii. Dezavantajele acestui stil parental sunt, cel mai adesea creşterea ostilităţii, scăderea stimei de sine, nivel ridicat al depresiei şi împiedicarea dezvoltării competenţelor sociale.

Stilul permisiv

În raport cu părinţii autoritari, cei permisivi au puţine reguli şi nu au limite clare. Aceşti părinţi cedează în faţa copiilor, dacă impun o regulă copiii o încalcă. Stilul prea permisiv duce la haos, copiii fiind cei care deţin puterea.  Copiii cu astfel de părinţi sunt obişnuiţi să facă numai ce doresc şi nu vor respecta regulile. Sunt foarte egoişti şi răsfăţaţi.

Părinţii permisivi sunt indulgenţi şi atenţi la nevoile copiilor, dar nu au aşteptări clare de la ei. Non-conformişti şi blânzi, ei nu impun copiilor un anumit tip de comportament, ci le acordă o libertate, lăsând la latitudinea acestora procesul de auto-reglare. Părintele permisiv aplică o disciplină inconstantă, evită confruntările şi cedează uşor constrângerilor sau plânsului copilului. Este, mai degrabă apropiat de membrii familiei şi comunicativ, preferând mai degrabă rolul de prieten al copilului decât pe cel de părinte.

Copiii ai căror părinţi adoptă stilul permisiv prezintă o mare probabilitate de a manifesta probleme comportamentale sau performanţe şcolare scăzute, dar au o stimă de sine ridicată, bune abilităţi sociale şi sunt puţin predispuşi depresiei.

Stilul democratic

Aceşti părinţi se bazează pe principiul de a acorda şanse copiilor lor. Ei realizează o echivalenţă între obligaţii şi libertăţi. Au reguli simple şi concise, pedepse rezonabile în cazul încălcării acestora. Petrec mult timp discutând împreună cu copiii motivele pentru care au stabilite regulile. Copiii care cresc în astfel de familii învaţă că opţiunile lor sunt importante, învaţă cum să ia decizi. Aceşti copii vor fi independenţi şi responsabili.

Părinţii democratici au standarde stabilite clar pentru copiii lor, urmărind constant măsura în care acestea au fost atinse. Asertivi, dar nu intruzivi şi restrictivi, aceşti părinţi vor să-şi educe copiii, astfel încât să poată deveni adulţi responsabili, disciplinaţi şi cooperanţi. Acest stil parental nu rămâne lipsit de rezultate, copiii au scoruri ridicate la învăţătură şi bune competenţe sociale. Cum influențează psihicul copilului, stilul parental adoptat de părinți

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *